12 aprilie 2021
Timp de citire estimat: 3 minute
Oprirea și repornirea compresoarelor de aer în sezonul rece
Dacă trebuie să opriți temporar producția și implicit compresoarele de aer Atlas Copco în perioada sărbătorilor de iarnă, vă punem la dispoziție câteva sfaturi tehnice pentru pregătirea de iarnă. Dacă aveți un compresor de aer, când temperatura ambientală scade aproape de 0 Grade, ar trebui să fiți la curent cu câteva verificări simple pentru a vă asigura că producția dvs. este protejată și pentru a evita facturile de reparații costisitoare și inutile.
Oprirea temporară a echipamentelor de aer comprimat
- Asigurați-vă că temperatura ambientală din camera compresoarelor nu scade sub pragul de 3°C.
- Recomandare generală: dacă producția este oprită complet, opriți manual compresorul. Nu efectuați opririle din controlere centrale (ES, Optimizer). Este posibil ca echipamentul să funcționeze cu o capacitate minimă pentru a compensa scurgerile mici din rețeaua de aer comprimat. Acest lucru poate fi dăunător (poate crea condens in compresoarele de aer GA).
- Înainte de a opri echipamentul, deschideți robineții de purjare manuală și asigurați-vă că sistemul de condens a fost purjat complet. Robineții vor rămâne deschiși pe toată durata opririi.
- Compresoare VSD (compresoarele cu turație variabilă): Apăsați butonul de oprire de pe panoul de control al compresorului. Asigurați-vă că echipamentul rămâne sub tensiune pentru a menține condensatorii convertizorului de frecvență încărcați.
- Compresoare răcite cu apă: După oprirea echipamentului, inchideți circuitul apei de răcire pentru a preveni apariția condensului în interiorul compresorului (doar robinetul de ieșire apă din compresor). La repornirea compresorului, nu uitați să deschideți circuitul de răcire. Dacă nu se poate asigura temperatura minimă de 3°C, drenați complet apa de răcire din echipament.
- Compresoarele fără ulei Atlas Copco Z – Se impune efectuarea a 3-4 rotații ale arborelui din motorul principal. Acest lucru previne griparea elementelor de compresie ți schimbă poziția rolelor din rulmenți. Pentru compresoarele cu turație variabilă, nu uitați să realimentați echipamentul cu energie electrică.
- Compresoare centrifugale / ZH – Echipamentul va fi oprit de la panoul de control și se va lăsa cuplat la rețeaua de energie electrică. Acest lucru este necesar pentru funcționarea pompei auxiliare de ulei timp de 10 minute săptămânal. Verificați pompa auxiliară să fie pornită.
- Uscătoarele (cu adsorbție sau refrigerare) și generatoarele de gaz pot fi oprite manual de la panoul de control și depresurizate (opțional). La generatoarele de gaz, se va monitoriza nivelul de oxigen din încăpere.
Pornirea compresoarelor și uscătoarelor de aer
Înainte de a reporni echipamentul, efectuați o inspecție vizuală. Se recomandă rotirea manuală a arborelui pentru a redistribui uleiul în compresor. Urmați pașii de mai jos pentru a pune în aplicare măsurile:
- Opriți alimentarea cu energie electrică a echipamentului și verificați mobilitatea arborelui. Acest lucru poate fi făcut prin fantele cuplajului dintre motor și compresor, sau demontând capacul din spate al motorului și rotind manual axul. Dacă acesta se roteste cu usurință, montați capacul de protecție, alimentați compresorul cu energie electrică și deschideți circuitul apei de răcire (compresoarele răcite cu apă).
- Deschideți treptat vana de ieșire a aerului comprimat și închideți purjele.
- Porniți echipamentul. Dacă este cazul, integrați-l în controlerul central (ES, Optimizer).
Pentru uscătoarele cu adsorbție și generatoarele cu gaz care sunt instalate într-o rețea depresurizată se va închide vana de ieșire a aerului din echipament. Dupa pornire, aceasta se va deschide încet și treptat până la atingerea presiunii nominale. Acest lucru este important pentru a limita debitul și viteza foarte mare de aer comprimat care trece prin materialul adsorbant.
SFAT UTIL
Dacă un compresor, uscător sau separator ulei-apă stă nu este utilizat, atunci îndepărtați condensul / apa, deoarece acest lucru poate duce la crăparea țevilor sau a răcitoarelor.
Descărcare ghid oprire / pornire compresoare în sezonul rece
- Ghid oprire si repornire compresoare pe timp de iarna 203.2 kB, PDF
Mai multe sfaturi utile pentru mentenanța compresoarelor
Uscător prin adsorbție cu două turnuri Compresoare centrifugale Uscătoare cu membrană Uscătoare de aer cu adsorbţie pentru compresoare Transmisie cu turație variabilă VSD Compresoarele cu spirală Uscătoare de aer comprimat Suflante de aer Compresoare cu ulei Compresoare cu şurub Turaţie fixă Compresoare fără ulei Rotary drum dryers Compresor cu piston Uscătoare cu agent frigorific