"Diversitatea este capacitatea de a accepta lucrul cu colegi noi indiferent de statut social, religie, etnie"
Adrian Manolescu este Field Service Engineer pentru divizia de compresoare staționare din cadrul Atlas Copco România și are o experiență de peste 20 de ani în acest domeniu. Adi este unul din colegii care efectuează cele mai complexe operațiuni de service la cele mai avansate tehnologic compresoare, este extrem de atent și meticulos, iar în momentul în care i se cere expertiza explică totul cu un calm pedagogic!
Câteva cuvinte despre tine?
Salutare tuturor, mă numesc Adrian Manolescu și lucrez de peste 20 ani, în cadrul departamentului tehnic. Sunt un promotor al valorilor Atlas Copco, un ambasador al companiei în relațiile cu clienții chiar de la începuturi. Erau vremurile când plata serviciilor se făcea cash și omul de service elibera chitanță. În același timp prezenta în fața beneficiarului, oportunitățile și valorile brandului Atlas Copco 😀
Cum simți că ai putea contribui la strategia de Diversitate și Incluziune din rolul pe care îl ai?
Mi se pare o întrebare ușoară dar și grea în același timp…Diversitatea este capacitatea de a accepta, de a-ți însuși răspunderea de a lucra cu colegi noi indiferent de statut social, religie, etnie, sau sex.
Este responsabilitatea de a găsi resursele necesare pentru a îi ajuta să-și dezvolte capacitatea de a evalua și acționa corect în situațiile limită existente pe teren. În a avea putere de decizie singuri. Este important să găsești un numitor comun cu orice coleg dincolo de prejudecăți, întrucât pe teren primează mulțumirea beneficiarului și satisfacția din final a lucrului bine făcut.
Incluziune? Pentru mine suna mai bine integrare. În toți acești ani am lucrat cu foarte mulți colegi: mereu am pus pe primul plan puterea exemplului personal! Este foarte important ca fiecare să-și găsească locul în organizație, iar experiența în service și munca de teren nu este un lucru ce se poate dobândi decât în timp. De aceea este nevoie de ajutor și înțelegere pentru fiecare coleg în parte.
Care sunt cele mai importante valori profesionale pentru tine?
La sfârșitul zilei cu siguranță mulțumirea și satisfacția clientului pentru lucrul bine făcut.
Mai mult, pregătirea continuă pentru a căpăta noi abilități profesionale.
Acestea sunt cele personale, dar în același timp îmi aduce satisfacție promovarea brandului printr-o conduită corectă, etică și morală, conștient că toate acestea vor duce la o continuitate a afacerii.
Cât de importantă este Diversitatea și Incluziunea pentru tine și ce valori aduc într-o companie?
D&I este un concept important, primordial pentru bunul mers al fiecărei companii. Totul începe de la colaborarea și buna înțelegere între angajați. Mai departe acest concept educă fiecare individ spre abordarea cu seriozitate a task-urilor zilnice, iar interacțiunea și discuțiile pe toate canalele sunt benefice pentru rezolvarea problemelor, pentru a putea da un sfat sau o soluție acolo unde este nevoie și de ce nu, de a încuraja orice intenție și reușită. Cred că fără diversitate nu se poate reuși într-o companie și fără integrare nu ar putea exista ideea de diversitate.
Care este sfatul tău pentru angajații noi, pentru a te asigura că se vor implica în strategia de Diversitate și Incluziune a companiei Atlas Copco?
Sfatul meu ar fi ca ei să-și însușească în primul rând deviza noastră „First in mid –First in choice”, să accepte la rândul lor colegii noi ca pe niste parteneri de drum lung, ignorând orice diferență. Bunul mers al companiei nu se poate realiza fără interacțiune, fără implicare, fără un sistem de valori personale care să implice în mod obligatoriu: conduita profesională, organizarea, orientarea spre sarcinile de serviciu. Cu alte cuvinte un comportament corect și profesional.
Dezvoltarea în cadrul companiei bazându-ne pe diversitate și incluziune înseamnă acceptarea că munca de teren nu este un job doar al nostru al bărbaților!
Numai împreună facem lucrurile să se întâmple!